Din cauza tendinței actuale de a se folosi excesiv adjective extreme, precum „epic”, sau „apocaliptic”, chiar și atunci când este vorba despre un eveniment banal, cum ar fi o ninsoare, nu ne mai dăm seama dacă o problemă este simplă sau gravă. Nu exagerez, însă, când afirm că suprasolicitarea digitală a ochilor este o epidemie și o viitoare pandemie în societatea noastră digitală modernă.
Mai întâi, voi recunoaște că am folosit cuvinte cam tari. Totuși, nu există altele mai bune. Dependența de telefoane, tablete, jocuri și ecrane nu este o boală, deși influențele sociale pot fi caracterizate ca fiind molipsitoare. iPhone-ul tocmai și-a sărbătorit cea de-a 10-a aniversare, iar dependența de acest dispozitiv a crescut încontinuu. Totuși, în cazul acestei minuni tehnologice care ne-a cucerit pe toți și ne-a schimbat comportamentul, perioada este relativ scurtă în comparație cu cea în care, înainte de iPhone, ne-au schimbat comportamentul radioul, televizorul și computerul personal.
Suprasolicitarea digitală a ochilor nu va ucide pe nimeni. Așadar, de ce să ne facem griji?
La mine la birou, cea mai frecventă problemă legată de suprasolicitarea digitală a ochilor este reprezentată de fluctuațiile vederii. De ce se produc acestea? Când privim fix ceva, mușchii oculari sunt suprasolicitați – aici este vorba despre ecranele aflate la o distanță de 30 – 60 cm. În mod inerent, un ecran este greu de privit din cauza luminii albastre pe care o emite. Prin urmare, când ochii caută un obiectiv (ecran cu iluminare din spate) asupra căruia să se fixeze, suprasolicitarea lor este și mai mare. Această mișcare repetitivă excesivă nu mai permite relaxarea mușchiului ocular, iar acest lucru este exacerbat suplimentar de crearea unei „memorii” musculare. Astfel, mușchii ochiului sunt activi constant în starea lor „de aproape”.
Puteți simula această memorie temporară a mușchilor printr-un exercițiu cu brațele. Stați într-un cadru de ușă mai îngust (de la cămară, de exemplu). Țineți apăsat dosul încheieturii mâinilor pe tocul ușii, cât mai tare, timp de un minut. Apoi, ieșiți de sub tocul ușii, lăsând brațele să cadă pe lângă corp. Numai că nu vor cădea! Brațele vor „pluti” în aer, îndepărtându-se de corp. Practic, ochii dumneavoastră „străpung” ecranul ore în șir. Atunci când îndreptați capul în altă direcție, ochii cred că se află tot în fața ecranului și, ca urmare a blocajului de acomodare, apar fluctuații de vedere.
Vor îndura toți pacienții noștri o suferință inutilă din cauza suprasolicitării digitale a ochilor? Doar dacă îi lăsăm!